Conspiratia

— Vrei să ne plimbăm puţin?

11

Rachel îl urmă pe preşedintele Herney către pasarela de acces în Air Force One. Coborând scara,simţi cum aerul răcoros de martie îi limpezeşte gândurile. Din nefericire, acum cererile preşedintelui deveniră şi mai ciudate în mintea ei.

"NASA a făcut o descoperire de o asemenea importanţă ştiinţifică încât merită fiecare cent cheltuit de americani pe programele spaţiale?"

Rachel îşi imagina că o descoperire de o asemenea anvergură nu se putea baza decât pe un singur lucru — scopul sacru al NASA, şi anume contactul cu viaţa extraterestră. Din păcate, Rachel ştia suficiente lucruri despre acel scop ca să îşi dea seama că era imposibil de atins.

Ca analist de date secrete, Rachel avea de-a face în permanenţă cu întrebări venite din partea prietenilor, legate de presupusele operaţiuni guvernamentale de stabilire de contacte cu extratereştrii. Era copleşită de teoriile prietenilor ei "educaţi" — farfurii zburătoare prăbuşite şi ascunse în buncărele guvernamentale secrete, cadavre de extratereştri păstrate la gheaţă, ba chiar civili nevinovaţi răpiţi şi folosiţi de extratereştri pe post de cobai.

Bineînţeles că totul era o absurditate. Nu existau extratereştri. Nu existau operaţiuni ascunse prin care să se încerce stabilirea unor legături cu ei.

Toată lumea din cadrul serviciilor secrete înţelegea că majoritatea viziunilor şi răpirilor reprezentau, pur şi simplu, produsul unor imaginaţii bogate sau al unor făcături generatoare de bani. Acele probe fotografice ale OZN-urilor care existau cu adevărat se părea că au fost surprinse doar în apropierea aeroporturilor militare americane unde se testau noi modele avansate de aeronave. De exemplu, atunci când compania Lockheed începuse testarea aeriană a unui nou supersonic revoluţionar botezat Stealth Bomber, numărul de apariţii a OZN-urilor din jurul bazei aeriene Edwards a crescut de cincisprezece ori.

— Pari destul de sceptică, îi zise preşedintele, privind-o curios.

Însă ceea ce o uluia pe Rachel era vocea lui. Privi înspre el, neştiind ce să îi răspundă.

— Păi… ezită. Să presupun, domnule, că nu vorbim în acest moment de nave extraterestre sau omuleţi verzi?

Preşedintele păru amuzat:

— Rachel, cred că vei găsi această descoperire mult mai interesantă decât science-fiction-ul.

Rachel se simţi uşurată când auzi că NASA nu ajunsese la un asemenea hal de disperare, încât să încerce să îi servească preşedintelui poveşti cu extratereştri. Cu toate acestea, comentariul lui avea darul de a adânci misterul.

— Ei bine, zise ea, orice ar fi descoperit NASA, trebuie să spun că momentul este unul extrem de bine ales.

Herney se opri pe scară:

— Bine ales? Cum adică?

"Cum adică?" Rachel se opri şi ea:

— Domnule preşedinte, NASA este acum angajată într-o bătălie pe viaţă şi pe moarte pentru a-şi justifica existenţa, iar dumneavoastră sunteţi permanent atacat pentru că îi alocaţi mereu fonduri. O descoperire NASA majoră în acest moment ar însemna o adevărată mană cerească, atât pentru NASA, cât şi pentru campania dumneavoastră electorală. Criticii dumneavoastră vor socoti, evident, că momentul ales este extrem de suspect.

— Aşadar… mă socoteşti un mincinos sau un prost?

Rachel simţi un nod în gât:

— N-am intenţionat să vă jignesc, domnule. Doar că…

— Stai liniştită.

Pe buzele lui Herney înflori un zâmbet firav, în vreme ce începu să coboare iar scările:

— Când directorul administrativ al NASA mi-a povestit prima dată despre descoperire, am respins-o şi am catalogat-o ca fiind absurdă. L-am acuzat că pune la cale cea mai transparentă farsă politică din istorie.

Rachel simţi cum îi dispare nodul din gât.

La baza scării, Herney se opri şi se uită fix la ea:

— Unul dintre motivele pentru care am cerut ca descoperirea să rămână, deocamdată, secretă a fost acela de a proteja NASA. Dimensiunea acestei descoperiri întrece orice mare realizare pe care agenţia a anunţat-o până acum. Ea are darul de a transforma aterizarea pe Lună într-un fapt banal. Pentru că omenirea, şi aici mă includ şi pe mine, are enorm de câştigat sau de pierdut, am crezut că ar fi prudent ca o persoană anume să verifice datele NASA înainte de a apărea sub luminile reflectoarelor cu un anunţ oficial.

Rachel era năucită:

— Cu siguranţă că nu vă referiţi la mine, domnule?

Preşedintele râse:

— Nu, ăsta nu e domeniul tău de expertiză. În plus, am efectuat deja verificări pe căi extraguvernamentale.

Uşurarea fetei făcu loc unei noi nedumeriri:

— Extraguvernamentale, domnule? Vreţi să spuneţi că aţi apelat la sectorul privat? Într-o chestiune atât de secretă?

Preşedintele dădu din cap cu convingere:

— Am alcătuit o echipă de verificare din exterior, formată din patru oameni de ştiinţă civili, personal din afara NASA cu nume mari în branşă şi cu o serioasă reputaţie de protejat. Au folosit echipamentul propriu pentru a face observaţii şi pentru a ajunge la propriile concluzii. În ultimele patruzeci şi opt de ore, aceşti oameni de ştiinţă au confirmat descoperirea NASA dincolo de orice urmă de îndoială.

Acum, Rachel era impresionată. Preşedintele se protejase cu un aplomb tipic pentru Herney. Angajând o echipă formată din cei mai sceptici indivizi — outsideri care n-aveau nimic de câştigat din confirmarea descoperirii NASA — Herney îşi crease antidotul contra suspiciunii că nu era vorba decât de un complot disperat NASA pentru justificarea bugetului, realegerea preşedintelui fan al agenţiei şi pararea atacurilor senatorului Sexton.

— În seara asta la ora opt, zise Herney, voi convoca o conferinţă de presă la Casa Albă ca să anunţ lumii întregi această descoperire.

Rachel se simţi frustrată. Practic, Herney nu-i spusese nimic.

— Şi mai exact ce este această descoperire?

Preşedintele zâmbi:

— Astăzi vei descoperi că răbdarea e o virtute. Trebuie să vezi această descoperire cu ochii tăi. Vreau să înţelegi situaţia în complexitatea ei înainte de a merge mai departe. Directorul administrativ al NASA te aşteaptă să te pună la curent. El îţi va spune tot ce trebuie să ştii. După aceea, vom discuta care va fi rolul tău pe mai departe.

Rachel citi dramatism în ochii preşedintelui şi îşi aminti că Pickering simţise cum Casa Albă are un as în mânecă. Se părea că şeful ei a avut dreptate, ca de obicei.

Herney îi făcu semn înspre un hangar din apropiere.

— Urmează-mă, zise el, îndreptându-se spre construcţia acoperită.

Rachel se luă, nedumerită, după el. Clădirea din faţa lor nu avea ferestre, iar uşile enorme păreau încuiate. Singura cale de acces părea a fi o arcadă micuţă într-o parte a hangarului. Uşa era întredeschisă. Preşedintele o îndrumă pe Rachel până în apropierea uşii, după care se opri.

— Aici drumul meu se termină, rosti el, arătând spre uşă. Intri pe acolo!

Rachel ezită:

— Nu veniţi?

— Trebuie să mă întorc la Casa Albă. O să mai vorbim în curând. Ai un telefon?

— Bineînţeles, domnule!

— Dă-mi-l!

Rachel scoase telefonul şi i-l dădu, presupunând că el vrea să introducă un număr privat în memorie. În loc de asta, preşedintele strecură telefonul în propriul buzunar.

— Acum nu mai eşti în reţea, zise el. Toate responsabilităţile de la locul de muncă ţi-au fost acoperite. Astăzi nu vei mai discuta cu nimeni fără permisiunea mea sau a directorului administrativ NASA. Înţelegi?

Rachel se holbă, uluită. "Preşedintele tocmai mi-a furat telefonul?"

— După ce directorul administrativ te pune la curent cu descoperirea, o să intri în contact cu mine prin intermediul unei linii securizate. Vorbim în curând. Noroc!

Rachel privi uşa hangarului şi simţi cum neliniştea o copleşeşte.

Preşedintele Herney îşi lăsă mâna să zăbovească puţin pe umărul ei şi făcu semn din cap înspre uşă: