Cultura Duhului

Deci, în câteva cuvinte, aceasta este viaţa duhovnicească. Şi tare m-aş bucura ca cuvântul acesta, "mistică", aproape să nu se mai audă, fiindcă vine dintr-o erezie care nu a ştiut raţional unde să plaseze nişte fenomene pe care nu le putea nega; şi atuncea a inventat un "sertar" pe care l-a intitulat "mistică". Şi tot ce nu înţelegi, bagi acolo, fiindcă este mistic, "asta este mistică". Nu! Asta-i viaţă duhovnicească. Noi nu avem nevoie de termenul acesta. Se întrebuinţează şi el, dar pentru noi este viaţă duhovnicească Adică viaţa prin care acum începe să lucreze, să zicem, pocăinţa noastră. începem să vedem mai limpede Azi poate înţeleg mai bine cuvântul acesta din Scriptură decât ieri Mâine o să înţeleg mai multe lucruri Fac un lucru care, prin a-l face, îmi deschide ochii, dacă este drept lucrul pe care l-am tăcut, şi experienţa fizică pe care o am, poate că îmi deschide nişte orizonturi la care nu mă aşteptam Uite cum se împleteşte viaţa practică cu luminare, care luminare nu este, iarăşi, un fenomen doar intelectual sau cultural, ci este ceva ce mă va urma după moarte.

Ce este pocăinţa⁹ Iarăşi, un lucru ce nu se înţelege drept astăzi. Pocăinţa nu este numai o părere de rău şi o "miorlăiala" pentru nişte răutăţi pe care le-am făcut; pocăinţa este dinamica spre viaţa vecinică Părintele nostru duhovnic, Părintele Sofronie — şi, dacă vă uitaţi, în armonie cu toată filocalica — spune că este începutul autenticei contemplări Ce se întâmplă în pocăinţă⁹ Uitaţi-vă câţi oameni împrejurul nostru sunt inconştienţi de păcat, dar şi noi ieri-alaltăieri; trăiam păcatul şi nici nu ştiam că-i păcat De câte ori n-am auzit: O, Părinte, nu ştiam că ăsta-i păcat! Sau eu, cândva, n-am ştiut că ăsta-i un păcat, decât când am văzut într-o rugăciune, sau în întrebările acelea din Molitfelnic.

Deci, conştientizarea păcatului Dar conştientizarea nu este numai lucrul acesta faptic. De câte ori ai încercat să convingi pe cineva că ăsta nu-i un lucru bun, ăsta-i un păcat, şi nu te-a crezut! Şi ce se-ntâmplă când începe să te creadă⁹ Ce se întâmplă când eu conştientizez că un lucru a fost păcat⁹ încep să văd întunericul în care sunt. Şi ce îmi arată acest întuneric, decât că e prezentă o lumină pe undeva în viaţa mea⁹ Deci conştientizarea păcatului, în două cuvinte — v-o spun din partea filocalicilor şi a Părintelui meu duhovnicesc — este lumina necreată, este Dumnezeu însuşi care-mi luminează conştiinţa Acum risc deznădejdea, dar nu-i momentul să "deznădăjduiesc că sunt mult mai rău decât ieri" ba sunt mai bine, fiindcă sunt tot păcătosul de ieri, dar încep să fiu conştient Văzând acuma hăul şi întunericul păcatului meu, pot să

126

deznâdăjduiesc, dar sunt mai preţios în ochii lui Dumnezeu decât când eram acelaşi păcătos şi habar nu aveam. De ce? Fiindcă înseamnă că Dumnezeu găseşte în mine pe cineva cu care poate să înceapă a vorbi.

Şi zicea Părintele Sofronie: Viaţa pocăinţei nu este altceva decât întoarcerea omului de către întunericul, pe care astăzi lumina lui Dumnezeu ni-1 descoperă, către acea lumină. Şi contemplarea, contemplarea luminii necreate, adică a lui Dumnezeu însuşi, nu este un fenomen cum ni-1 închipuim noi, ci un lucru care este într-un firesc al dezvoltării omului, al devenirii omului întru fiinţă, un firesc al omului devenit o minte de Dumnezeu văzătoare; fiindcă printr-o ascultare a graiului tainic al lui Dumnezeu, sau prin ascultarea acestei lumini dumnezeieşti care astăzi îmi dezvăluie întunericul, încep să văd cândva, în viaţa mea — dă-ne Doamne, şi auzi-ne aceasta ca rugăciune! — încep să văd însăşi lumina.

Şi Părintele Sofronie zicea: "De-abia atunci o să-ţi dai seama că asta este acea lumină care în zilele deznădejdilor tale te lumina ca să îţi vezi întunericul, ca să începe călătoria dintru întuneric întru lumină". Deci iată ce numesc viaţă duhovnicească.

întrebare: Aţi vorbit mult despre dragostea cea adevărată, care este iertare, este postire, este jertfire. Cum explicaţi degradarea iubirii în iubire pătimaşă?

Părintele Rafail Tot omul caută adevărul, caută viaţa, de unde vine şi unde este destinat să meargă. Şi îndrăznesc să mai aduc aicea şi alt cuvânt al Părintelui meu duhovnic: "Nici un om nu vrea să păcătuiască". M-am uimit atuncea, fiindcă eu ştiam că toţi vrem să păcătuim, dar e interzis. Nu-i adevărat! Omul nu caută păcatul. Păcatul, în general, este o deformare. Păcatul n-are fiinţă în sine, nu există, fiindcă Dumnezeu nu l-a făcut, şi ce nu a făcut Dumnezeu nu există.

Ce este păcatul? Este o deformare Şi vă dau ra pildă lucrul acesta: Mi s-a lămurit într-o zi, când mă gândeam ce este murdăria. Să luăm, de exemplu, bălegarul în grajd este bălegar Rău nu face, dacă n-ar trebui să-l cureţi de-acolo, să-l scoţi de-acolo Pe câmpul meu, unde o să semăn grâu sau alte lucruri, este "aur", dar pe covorul meu, în salon — nu, mersi! Acolo îmi este murdărie Murdăria nu este ce este, ci unde este Cam aşa-i şi cu păcatul.

La fel şi dragostea: Dumnezeu este dragostea! Şi zicea un Părinte, Dionisie de la Muntele Athos (un bătrân care mai trăieşte încă, un bătrân Român îmbunătăţit) — de trei ori l-am vizitat astă-vară, şi de trei ori a zis mai multora, în diverse contexte, acest cuvânt: "Fraţilor, păziţi dragostea, că dragostea e de la Dumnezeu!" Bineînţeles că-i de la Dumnezeu, pentru că este Dumnezeu!

Deci omul, chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ce va fi, dacă nu dragoste⁹ Şi dacă dragostea în om piere, dragoste va căuta. Şi dacă nu va găsi în Duh şi în Adevăr, ca să reluăm cuvântul Mântuitorului, în deznădăjduirea şi în întunericul lui o va găsi într-alt fel, într-un fel strâmb, şi tot va trebui să aibă "dragoste" Dacă nu este dragoste dumnezeiască în om, va curvi, dar i se va părea lui într-o măsură că asta-i dragoste; se va dezamăgi, poate îşi va reveni, ca fiul risipitor, şi se va întoarce şi va căuta adevărul; poate nu, Doamne fereşte! Dar omul nu poate fără dragoste, omul nu poate fără tot ce este cuvânt de la Dumnezeu Dumnezeu ne dă porunci, cum zice Apostolul, care nu sunt grele, care nu sunt îngreuitoare, Dumnezeu când porunceşte ne arată ceea ce suntem noi Ori că suntem, şi nu conştientizăm, ori că trebuie să devenim

128

Şi deci degradarea dragostei aşa este: în întunericul păcatului, omul nu ştie, dar tânjeşte, însetoşează ţii înfometează după cele adevărate, şi neştiind. caută aiurea. Şi asta înţeleg ca degradare a dragostei.

întrebare: Cât de departe trebuie să meargă ascultarea celui din lume faţă de duhovnicul său⁹

Părintele Rafail. încă o întrebare foarte importantă! Ascultarea nu este o disciplină. în Dreapta Slăvire, în Ortodoxie, ascultarea este o taină. Iertaţi-mă, fraţi teologi! Biserica noastră nu reduce Biserica la şapte taine: Sunt nenumărate taine! Chiar dacă şapte, ba opt, ar trebui să le numim taine de căpătâi. (Care-i a opta? Dacă Nunta este o taină, apăi călugăria nu e şi ea o taină?) Hai să zicem şapte taine de căpătâi — dar multe sunt tainele Bisericii! Oriunde este vorba de viaţă duhovnicească, este vorba de viaţă tainică, o numim mistică (mistic=tainic).

Ascultarea este taina în care omul caută voia lui Dumnezeu pentru el însuşi, în care omul poate afla şi poate rămânea în voia şi proniile lui Dumnezeu Şi aceasta se face prin duhovnic.

Acuma, cum spunea Părintele Sofronie, nu există o mântuire a monahului şi o mântuire a mireanului; că altfel ar fi dat Hristos alte porunci şi altă Evanghelie, pentru monahi şi pentru mireni, pentru femei şi pentru bărbaţi, pentru Chinezi şi Români, şi aşa mai departe O Evanghelie, şi aceleaşi porunci — Evanghelie, adică bunavestire a învierii din morţi, şi aceleaşi porunci pentru lumea întreagă. Deci şi mireanul este acehşi om ca şi Adam, ca şi Eva, ca şi mine, monahul. Avem nevoie de aceeaşi înţelegere a voii lui Dumnezeu Deci ascultarea, dacă o înţelegeţi, este căutarea voii lui Dumnezeu în care trebuie să intru Ce gândeşte Dumnezeu' Cine sunt eu⁹ Un mirean de la Bucureşti zicea: "Aş vrea să ştiu cine sunt eu şi ce vrea Dumnezeu cu mine". Asta-i — ntrebarea de căpătâi, şi pentru mine asta este ascultarea. Domnul, Făcătorul meu, trebuie să-mi spună cine sunt şi ce vrea cu mine, adică ce rol am de jucat, ca să zicem aşa, în această istorie. în plus, cum să-mi găsesc fiinţa mea cea adevărată, mântuirea mea.