Poezii

Copii eram noi amândoi,

Frate-meu şi cu mine.

Din coji de nucă car cu boi

Făceam şi înhămam la el

Culbeci bătrâni cu coarne.

Şi el citea pe Robinson,

Mi-l povestea şi mie;

Eu zideam Turnul-Vavilon

Din cărţi de joc şi mai spuneam

Şi eu câte-o prostie.

Adesea la scăldat mergeam

În ochiul de pădure,

La balta mare ajungeam

Şi l-al ei mijloc înotam

La insula cea verde.

Din lut acolo am zidit,

Din stuful des şi mare,

Cetate mândră la privit,

Cu turnuri mari de tinichea,

Cu zid împreşurată.

Şi frate-meu ca împărat

Mi-a dat mie solie,

Să merg la broaşte nempăcat,

Să-i chem în bătălie -

Să vedem cine-i mai tare.

Şi împăratul broaştelor,

C-un oacacŕ de fală,

Primi - poruncě ostirilor

Ca balta s-o răscoale.

Şi am pornit război.

Vai! multe broaşte noi am prins

- Îmi pare chiar pe rege -

Şi-n turnul negru le-am închis,

Din insula cea verde.

Spre sar-am făcut pace.

Şi drumul broaştelor le-am dat.

Săltau cu bucurie,

Îbalt-adânc s-au cufundat

Ca să nu mai revie.

Noi am pornit spre casă.

Atunci răsplata am cerut

Pentru a mele fapte -

Şi frate-meu m-a desemnat

De rege-n miazănoapte

Peste popoare-ndiane.

Motanul alb cel vistier,

Mânzac cel chior ministru -

Când de la el eu leafa-mi cer,

El miaună sinistru.

Cordial i-am strâns eu laba.

Şi împăratul milostiv

Mi-a dat şi de soţie,

Pe fiica lui cu râs lasciv

Şi ţapănă, nurlie,

Pe Tlantaqu-caputli.

Am mulţămit cu umil semn,

- Drept mantie-o prostire -

M-am dus l-amanta mea de lemn,

În sfânta mânăstire,

Într-un cotlonde sobă.

Şi ah! şi dragă-mi mai era!

Vorbeam blând cu dânsa,

Dară ea nu-mi răspundea

Şi de ciudă eu atunci

Am aruncat-o-n foc.

Şi pe şură ne primblam

Peste stuf şi paie

Şi pe munţi ne-nchipuiam.

Cu fiece bătaie

Mărsileam alături.

Şi pe cap mi se îmfla

Casca de hârtie.

O batistă într-un băţ.

Steag de bătălie.

Cântam: Trararah!

Ah! v-aţi dus visuri, v-aţi dus!

Mort e al meu frate.

Nimeni ochii-i n-a închis

În străinătate -

Poate-s deschişi şi-n groapă!

Dar ades într-al meu vis

Ochii mari albaştri

Luminează - un surâs

Din doi vineţi aştri

Sufletu-mi trezeşte.

Eu? Mai este inima-mi

Din copilărie?

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ah! îmi îmblă ades prin gând

O cântare veche.

Parcă-mi ţiuie-aiurind

Dulce în ureche:

Lume, lume şi iar lume!

Crăiasa din poveşti

Neguri albe, strălucite

Naşte luna argintie,

Ea le scoate peste ape,

Le întinde pe câmpie;

S-adun flori în şezătoare

De painjen tort să rumpă,

Şi anină-n haina nopţii

Boabe mari de piatră scumpă.

Lângă lac, pe care norii

Au urzit o umbră fină,

Ruptă de mişcări de valuri

Ca de bulgări de lumină,

Dându-şi trestia-ntr-o parte,

Stă copila lin plecată,

Trandafiri aruncă roşii

Peste unda fermecată.

Ca să vad-un chip, se uită