Poezii

Întinzând piciorul gol

Şi privind în luna plină

La văpaia de pe lacuri,

Anii tăi se par ca clipe,

Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pădurea,

Bolţi asupră-mi clătinând;

Şuieram l-a ei chemare

Ş-am ieşit în câmp râzând.

Astăzi chiar de m-aş întoarce

A-nţelege n-o mai pot...

Unde eşti, copilărie,

Cu pădurea ta cu tot?

Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;

Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,

Ochii mei nălţam visători la steaua

Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,

Suferinţă tu, dureros de dulce...

Pân-în fund băui voluptatea morţii

Ne'ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.

Ori ca Hercul înveninat de haina-i;

Focul meu a-l stinge nu pot cu toate

Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,

Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări...

Pot să mai re'nviu luminos din el ca

Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,

Vino iar în sân, nepăsare tristă;

Ca să pot muri liniştit, pe mine

Mie redă-mă!

Pajul Cupidon...

Pajul Cupidon, vicleanul,

Mult e rău şi alintat,

Cu copii se hârjoneşte,

Iar la dame doarme-n pat.

De lumină ca tâlharii

Se fereşte binişor,

Pe fereşti se suie noaptea

Dibuind încetişor;

Cordeluţe şi nimicuri,

Iată toate-a lui averi...

Darnic când nu vrei nici una

Şi zgârcit dacă le ceri.

În volumul ros de molii

Cauţi noaptea adevăr

Şi-ntâlneşti lipită-n file

Viţa-i galbenă de păr.

El dă gânduri ne'nţelese

Vrâstei crude şi necoapte,

Cu icoane luminoase

O îngână-ntreaga noapte.

Când de-o sete sufletească

E cuprinsă fata mică -

A dormit cu ea alături

Ca doi pui de turturică.

E sfios ca şi copiii,

Dar zâmbirea-i e vicleană;

Dară galeşi îi sunt ochii

Ca şi ochii de vădană.

Gât şi umere frumoase,

Sânuri albe şi rotunde

El le ţine-mbrăţişate

Şi cu mâinile le-ascunde.

De te rogi frumos de dânsul,

Îndestul e de hain

Vălul alb de peste toate

Să-l înlăture puţin.

Pe aceeaşi ulicioară...

Pe aceeaşi ulicioară

Bate luna în fereşti,

Numai tu de după gratii

Vecinic nu te mai iveşti!

Şi aceiaşi pomi în floare

Crengi întind peste zaplaz,

Numai zilele trecute

Nu le fac să fie azi.

Altul este al tău suflet,

Alţii ochii tăi acum,

Numai eu, rămas acelaşi,

Bat mereu acelaşi drum.

Ah, subţire şi gingaşă

Tu păşeai încet, încet,

Dulce îmi veneai în umbra

Tăinuitului boschet

Şi lăsându-te la pieptu-mi,

Nu ştiam ce-i pe pământ,

Ne spuneam atât de multe

Făr-a zice un cuvânt.

Sărutări erau răspunsul

La-ntrebări îndeosebi,

Şi de alte cele-n lume

N-aveai vreme să întrebi.

Şi în farmecul vieţii-mi

Nu ştiam că-i tot aceea

De te razimi de o umbră

Sau de crezi ce-a zis femeia.

Vântul tremură-n perdele

Astăzi ca şi alte dăţi,

Numai tu de după ele

Vecinic nu te mai arăţi!

Pe lângă plopii fără soţ...

Pe lângă plopii fără soţ

Adesea am trecut;

Mă cunoşteau vecinii toţi -

Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;