Conspiratia

Sexton înşfăcă plicurile şi se pregăti să plece. Gabrielle se repezi şi îi blocă drumul:

— Faceţi o mare greşeală! Povestea asta mai poate aştepta!

Sexton o ţintui cu privirea:

— Eu te-am creat, Gabrielle, şi acum tot eu te-am distrus.

— Faxul acela de la Rachel vă pune pe tavă preşedinţia. I-o datoraţi.

— I-am dat destule!

— Şi dacă i se întâmplă ceva?

— Atunci, se vor înmulţi voturile pentru mine din simpatie!

Lui Gabrielle nu-i veni să creadă că un asemenea gând îi putuse veni în minte, darămite să mai fie şi rostit cu voce tare. Dezgustată, se întinse după telefon.

— Sun acum la Casa…

Sexton se întoarse pe călcâie şi îi trase o palmă zdravănă peste faţă.

Gabrielle se împletici făcând câţiva paşi înapoi şi simţi că îi crapă buza. Reuşi să se echilibreze, când se prinse de birou şi se uită încremenită la omul pe care odinioară îl adorase.

Sexton o privi lung şi aspru:

— Dacă ai de gând să mi te pui împotrivă, o să am grijă să regreţi asta până la sfârşitul zilelor tale.

Rămase acolo fără să clipească, strângând stiva de plicuri sub braţ. În ochii lui, se citea o ameninţare de moarte.

Când Gabrielle ieşi din clădirea de birouri în aerul rece al nopţii, buza îi sângera serios. Opri un taxi şi se urcă în el. Apoi, pentru prima dată de când sosise în Washington, Gabrielle Ashe cedă nervos şi izbucni în plâns.

127

"Triton-ul a căzut…"

Michael Tolland se echilibră cum putu pe puntea înclinată şi privi peste tamburul ancorei la cablul rupt de care atârna submersibilul. Se răsuci pe călcâie spre pupa şi cercetă apele învolburate ale oceanului. Triton-ul tocmai ieşea de sub Goya chiar în mijlocul curentului. Uşurat că măcar submersibilul era intact, Tolland aţinti cu privirea trapa de acces, dorindu-şi ca nimic altceva de pe lumea asta să o vadă deschisă şi pe Rachel ieşind teafără de acolo. Numai că trapa era închisă. Tolland se întrebă dacă nu cumva fata leşinase din pricina căderii violente.

Chiar şi de la o asemenea distanţă, Tolland îşi dădea seama că Triton-ul părea neobişnuit de afundat în apă — cu mult sub nivelul de scufundare normală. "Se scufundă." Nu-şi dădea seama din ce cauză, dar, în acea clipă, motivul nu avea nici un fel de însemnătate.

"Trebuie s-o scot pe Rachel. Acum!"

Pregătindu-se să o ia la goană de-a lungul punţii, o ploaie de gloanţe se auzi deasupra lui, scoţând scântei din tamburul masiv de oţel al ancorei. Tolland se lăsă înapoi în genunchi. "Rahat!" Se zgâi pe lângă tambur doar atât cât să îl vadă pe Pickering pe puntea superioară, ţintind spre el ca un lunetist. Soldatul din echipa Delta Force scăpase probabil arma când se căţăra în elicopterul condamnat la moarte, iar Pickering că o recuperase. Acum directorul era cel care controla situaţia.

Prins în capcană în spatele tamburului, Tolland privi înapoi spre submersibilul care se scufunda. "Hai, Rachel! Ieşi de acolo!" Aşteptă ca trapa să se deschidă. Nimic.

Când privi înapoi spre puntea navei, Tolland măsură distanţa dintre locul în care se afla şi balustrada din pupa. Şase metri. O distanţă cam mare în câmp deschis.

Tolland trase adânc aer în piept şi se hotărî. Îşi rupse cămaşa de pe el şi o aruncă în dreapta, pe puntea deschisă. În vreme ce Pickering ciurui bucata de pânză, Tolland o zbughi în stânga, în josul punţii înclinate, spre pupa. Cu un efort aproape supraomenesc se lansă peste balustradă, în spatele navei. Se arcui în aer, auzi gloanţele vâjâind în jurul lui. O simplă zgârietură şi ar fi devenit un ospăţ pentru rechini în clipa în care ar fi atins apa.

Rachel Sexton se simţea ca un animal prins în capcană. Încercase în mod repetat să deschidă trapa, însă fără succes. Auzea un tanc de balast, undeva sub ea, umplându-se cu apă şi accentuând scufundarea Triton-ului. Întunecimea oceanului ameninţa tot mai tare domul, ca o cortină neagră care s-ar fi ridicat pe dos.

Prin partea inferioară a domului, adâncurile oceanului se zăreau ca un mormânt de apă. Hăul de dedesubt ameninţa să o înghită, în curând, cu totul. Rachel prinse de mecanismul trapei şi încercă să îl răsucească încă o dată pentru a deschide capcana, dar nimic nu se clinti. Începeau să o doară plămânii. Simţea deja cum dioxidul de carbon îi înţepa nările. Mai presus de toate însă, un gând o bântuia: "Am să mor singură, sub apă".

Cercetă panoul de control şi manetele submersibilului, sperând să găsească ceva care să o ajute, însă toate cadranele erau negre. Maşinăria nu avea curent. Rachel era încuiată într-o criptă inertă de oţel şi se scufunda încet către fundul oceanului.

Bolboroseala din tancurile de balast părea să sporească. Nivelul apei în exteriorul domului se înălţă la câteva zeci de centimetri de vârful bilei de plexiglas. La orizont, dincolo de întinderea pustie de apă, o bandă purpurie începea să se zărească. Se apropiau zorii. Rachel se temu că acesta va fi ultimul răsărit pe care îl va mai vedea. Închise ochii ca să alunge din minte gândul la cumplita soartă care o aştepta, dar începu imediat să revadă cu ochii minţii imaginile înfiorătoare din copilărie.

Căderea prin stratul de gheaţă. Alunecarea dedesubt.

Nu putea respira. Incapacitatea de a se urni singură de acolo. Senzaţia de scufundare.

Mama ei care o striga: "Rachel! Rachel!"

O bătaie în geamul submersibilului o trezi din delir. Ochii i se deschiseră:

— Rachel!

Vocea se auzea înfundat. Dincolo de geam, se ivi un chip fantomatic, cu capul în jos, cu părul negru care-i atârna ca o coamă. Rachel abia putea zări ceva în beznă.

— Michael!

Tolland ieşi la suprafaţă, uşurat că o văzuse pe Rachel mişcându-se în interiorul submersibilului. "Trăieşte". Înotă cu mişcări rapide către coada Triton-ului şi se căţără pe platforma scufundată a motorului. Simţea curenţii fierbinţi şi puternici ai oceanului de jur împrejur. Se postă ca să apuce bine capacul circular al trapei, stând ghemuit şi sperând că nu se află în raza de acţiune a armei lui Pickering.

Corpul Triton-ului era acum aproape complet sub apă. Tolland ştia că trebuia să se grăbească, dacă voia să deschidă trapa şi să o scoată pe Rachel. Mai avea vreo douăzeci de centimetri de capac la dispoziţie, dar lungimea se micşora cu repeziciune. Odată ce capacul s-ar fi scufundat şi el, deschiderea lui ar fi trimis un torent năvalnic de apă înăuntru, prinzând-o pe Rachel în capcană şi trimiţând Triton-ul ca o piatră drept la fund.

— Acum sau niciodată, icni el, apucând bine de roata capacului şi opintindu-se să o răsucească în sens invers acelor de ceasornic.

Nu se întâmplă nimic. Încercă din nou, punând la bătaie întreaga forţă de care era capabil. Capacul refuză din nou să se mişte.

O auzea pe Rachel înăuntru, de cealaltă parte a capacului. Avea vocea înfundată, dar chiar şi aşa îi simţea groaza.

— Am încercat! urla ea. N-am reuşit să-l răsucesc!

Apa ajunsese, între timp, la nivelul capacului.

— Să încercăm împreună! strigă el. Acolo tu încerci în sensul acelor de ceasornic! Ştia că sensul era clar marcat pe capac. Bine, acum!

Tolland se sprijini de tancurile de balast şi trase cu toată forţa. O auzea pe Rachel cum încerca să facă acelaşi lucru. Roata capacului se mişcă un centimetru, apoi înţepeni definitiv.

Atunci Tolland văzu unde era problema. Capacul trapei nu era aşezat egal pe canal. Era înţepenit precum capacul unui borcan care fusese înşurubat strâmb. Cu toate că garnitura de sigilare se aşezase corect, clemele de prindere ale capacului erau îndoite, ceea ce însemna că singura modalitate prin care acea trapă se putea deschide era prin utilizarea unei torţe cu acetilenă.

Văzând cum vârful submersibilului e înghiţit de apă, Tolland fu năpădit brusc de groază. Rachel Sexton n-avea să mai iasă teafără din Triton.